Un nou caz al unui copil ce are nevoie de noi ne-a fost semnalat si vi-l facem cunoscut.
Unicul copil al unei familii care i se dedica trup si suflet in totalitate, Sabin Ionut a avut parte de o prima cunostinta cu viata umbrita de lipsurile sistemului medical romanesc. Dupa o sarcina fara probleme, in saptamana a 32-a de sarcina, in timpul unui consult de rutina, medicul a declansat contractiile care au dus la nasterea prematura a lui Sabin, acesta cantarind doar 1900 g. Cum la maternitatea din Calarasi, unde s-a nascut Sabin, nu existau nici minimele dotari necesare in cazul nasterii premature iar de garda nu era nici un medic neonatolog sau pediatru, Sabin nu a primit foarte mult ajutor, acest lucru soldandu-se cu un diagnostic crunt: Paralizie cerebrala- Tetrapareza spastica, o boala ingrozitoare care il impiedica sa isi foloseasca mainile, sa stea vertical si sa mearga. Pentru a-i asigura lui Sabin accesul la cele mai bune terapii, familia s-a mutat la Sibiu de 2 ani de zile, luand viata de la capat din toate punctele de vedere. Deja se vad progrese remarcabile in recuperarea lui Sabin; gratie terapiei Vojta facuta la Sibiu si a noii terapii ABR, Sabin a reusit, la aproape 3 ani si jumatate cat are in prezent, sa se ridice singur in sezut. Daca pentru un copil normal, sanatos, acest lucru nu inseamna nimic, pentru un copil cu paralizie cerebrala inseamna un mare progres... Mai multe detalii, aici.
Pentru sprijinirea micutului Sabin Ionut, Asociatia Maini Unite organizeaza un eveniment online cu strangere de fonduri. De data aceasta, mânuțele copiilor noștri se vor uni pentru a-l ajuta pe Sabin. Prin acțiunea noastra, ne propunem strângerea de fonduri care să-i permită lui Sabin continuarea tratamentelor medicale, imperios necesară pentru ca el sa reușească să meargă și să alerge alături de alți copii, așa cum își dorește el. Obiectivele actuale sunt: continuarea terapiei ABR începută anul acesta (cost: 1800 euro, fără transport și cazare la Constanța, de două ori/an; traininguri, evaluări), 3 sesiuni de oxigenare hiperbară într-unul din centrele de la Constanța sau Târgu Mures (total 24000 lei).
Cum vom face acest lucru ? Cu ajutorul talentului artistic al copiilor noștri și al generozității parintilor.
Părinți și copii, susținători ai Asociației Mâini Unite, sunteți invitați să înscrieți în acest eveniment creații ale copiilor, cu tema ”Mânuțe unite pentru Sabin”. Pot fi lucrări individuale sau colective, pot fi desene, picturi, colaje, decorațiuni sau alte piese artistice. Fiecare piesă va face obiectul unei licitații. Toți cei care licitează vor depune suma licitată în contul asociației, ca donație pentru Sabin, iar câștigătorul licitației va primi și piesa respectivă.
Evenimentul online il regasiti aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu